Noua „lege” a fotbalului românesc: retrogradezi, „mori”. Ce s-a întâmplat cu formațiile care au picat din Liga 1 în ultimii ani

Noua
  • Publicat:
  • Actualizat:
Pe la începutul anilor ’80, în „Sportul”, singurul cotidian de sport al acelor vremuri, apăruse un articol în care se arăta că o retrogradare nu trebuie luată prea tragic, ca pe o mare nenorocire, ci doar ca pe un mic recul ce poate fi reparat după doar un sezon. Acesta avea ca scop să mai tempereze un pic elanul de salvare din finalul de sezon al unor echipe ce ar fi putut degenera. Iar cele scrise nu erau deloc departe de adevăr, căci pe-atunci de cele mai multe ori echipele care aveau asemenea sincope reveneau imediat în primul eșalon. Sunt nenumărate exemplele. Astăzi însă, pentru o grupare, retrogradarea poate deveni cu adevărat o dramă. Din nefericire. Ediția 2007/08 a fost ultima în care cele patru retrogradate au fost decise pe teren și nu de nu știu ce dosare, comisii sau TAS, iar ele și-au văzut netulburate de campionatul următor. După aceasta, în toate finalurile de sezon ce au urmat au apărut „victimele colaterale”.
 
După 2008/09 ar fi trebuit să retrogradeze Gaz Metan, însă cunoscutul „scandal Penescu” a salvat-o, trimițând în locul ei echipa finanțată de acesta, FC Argeș. Fosta echipă a legendarului Dobrin, dublă campioană, avea să mai supraviețuiască pe a doua scenă doar patru ani, după care, din motive financiare, a sucombat.
 
După 2009/10, pe primul loc retrogradant s-a clasat Pandurii Târgu-Jiu. Însă cu puțin înaintea începerii sezonului următor, Internațional Curtea de Argeș a anunțat, în mod neașteptat, că se retrage invocând probleme financiare. Astfel, echipa gorjană a scăpat încă o dată dincolo de gazon, precum în 2006, când a profitat de o decizie luată împotriva Sportului Studențesc. Printre retrogradatele din acel sezon a fost și Politehnica Iași, căreia astfel i s-a semnat actul de deces, o echipă cu decenii de tradiție în spate fiind lăsată să moară înecată în datorii.
 
2010/11 a avut cele mai multe evenimente post-campionat. FC Timișoara și Gloria Bistrița nu au primit licența pentru sezonul următor, din cauza neîndeplinirii unor obligații financiare. Din același motiv nu i s-a permis accesul în Liga 1 echipei FC Bihor, una dintre cele patru nou-promovate. Universitatea Craiova a intrat în conflict cu FRF și a fost exclusă din campionat. Unirea Urziceni, cea care adunase atâtea elogii atât pe plan național, cât și internațional, a fost sacrificată de propriul finanțator pe altarul afacerilor personale. Iar Victoria Brănești, prezență pasageră și neînsemnată în Liga 1, avea să se dezintegreze după prima parte a următorului sezon.
 
După 2011/12, una dintre retrogradate, Voința Sibiu, s-a desființat în timpul turului sezonului următor, iar la sfârșitul acestuia, i-a urmat Unirea Alba Iulia, cea care picase în L2 în vara lui 2010.
 
După 2012/13 a venit neașteptata retrogradare la „masa verde” a popularei echipe Rapid, ceea ce a însemnat salvarea Concordiei Chiajna. Totodată, una dintre retrogradatele din teren, CS Turnu-Severin, s-a desființat imediat după finalul sezonului.
 
După 2013/14, Corona a urmat „modelul” Severinului, ambele fiind echipe fără tradiție, apărute cu puțin timp în urmă, și făcându-te să îți pui întrebarea: ce au căutat în Liga 1? În cazul în care nu se întâmplă vreo minune la TAS, se vor bate cuiele la încă un sicriu, pe care este inscripționat deja numele Sporting Club Vaslui.
 
În eșaloanele secund și terț a fost un „măcel” și mai mare, fiind necesar să te întorci cu multe sezoane în urmă pentru a constata când retrogradarea a decurs în mod firesc. Ne oprim însă aici, concluzionând că a ajuns cu adevărat tragică o retrogradare.
Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a înţeles
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 30 de ani
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din…
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Nu-l mai poate scăpa nimeni. S-a aflat adevărul
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Nu-l mai poate scăpa nimeni. S-a aflat adevărul
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×